De ce ne facem griji să nu o dăm în bară când vorbim cu o persoană care o placem? De obicei frica de eşec, sau frica de respingere, ceea ce în contextul ăsta înseamnă tot acelaşi lucru.
Dar, de ce avem această frică? Poate că nu vrem să pierdem acea persoană. Dar, dacă cumva nu iasă chestia, ştim de la bun început, că nu ar fi ieşit nimic, şi mai este o şansă spre prietenie. Dacă mizăm de la bun început pe prietenie, rămânem cu sentimentele. Până la urmă ce-i mai bine, suferi puţin, după care realizezi că nu era o chestie de viitor, cu şansa de a fi prieteni? Sau mizezi pe prietenie, şi suferi o perioadă lungă de timp, până ce realizezi că de fapt, oricum nu era nimic de viitor? Cu cât mai repede ştii ceva concret, cu atât îţi va fi mai uşor pe viitor.
Deci, ce trebuie să facem? Să ne încercăm norocul! Nu se ştie niciodată. Dacă cumva iese ceva frumos, va ieşi. Ce contează, e să nu fi timid şi să fii tu însuţi, fiindcă nu este nimic de pierdut, e doar de câştigat. Cât timp, eşti tu însuţi, trebuie să ştii, că nu tu pierzi pe cineva, ci cealaltă persoană te pierde pe tine. Eu unu aşa fac, nu-mi fac griji că pierd pe cineva prin comportamentul meu, ci că persoana aceea mă pierde pe mine.
Părerea mea...
